Airbus vrea să schimbe modul în care te îmbarci în avion

de: Bogdan Cristea
25 11. 2015

Cei de la Airbus vor să implementeze o nouă metode de îmbarcare pentru pasagerii din avioanele comerciale.

Airbus a de părere că perioada de îmbarcare într-un avion este prea mare, iar din acest motiv, vor să implementeze o alternativă cel puțin ciudată la metoda actuală. După cum scriu cei de la Wired, orice secundă în plus pe care un avion o petrece pe pistă înseamnă o reducere a profitului pentru linia aeriană. Airbus este, însă, de părere că o reducere a acestei perioade cu zece minute va duce la un nivel de utilizare al aeronavei cu 8,1% mai mare.

Deși în trecut compania europeană a venit cu niște idei destul de ciudate, una propusă în 2013 și aprobată de curând de autoritățile din Statele Unite ar avea șanse să fie adoptată la scară largă. Aceasta ar transforma toată porțiunea în care sunt așezați pasagerii într-un container. După cum spun cei de la Airbus, am avea de-a face cu un ”modul care poate fi înlocuit, alcătuit dintr-o podea, un fuzelaj superior conectat cu podeaua și doi pereți, unul în față și altul în spate”.

Practic, am avea de-a face cu o întreagă secțiune detașabilă a avionului, în care pasagerii se pot urca în timp ce acesta se află pe pistă. După ce îmbarcarea este efectuată, întreaga secțiune este atașată de avion. La finalul zborului, cabina este înlocuită, imediat după aceea fiind plasată una nouă, plină cu pasageri. Desigur, după cum scrie și Wired, întregul proces de atașare ar trebui să fie efectuat cu mare atenție, astfel că perioada de timp necesară acestuia ar putea fi la fel de mare ca perioada necesară îmbarcării tradiționale.

Însă probabil cel mai important obstacol este reprezentat de infrastructură și de costurile asociate cu designul unui avion nou. Implementarea unui astfel de sistem în marile aeroporturi ale lumii ar putea dura zeci de ani și ar putea presupune cheltuieli de miliarde de dolari. Luând în considerare aceste lucruri, este greu de crezut că soluția Airbus va fi aplicată în curând.